Andro Enukidze. Teatrul este sacerdotiu

Articol despre: Andro Enukidze

Andro Enukidze, regizor, dramaturg si actor georgian, absolvent al Universitatii de Arta Teatrala din Tbilisi(1987); angajat al Teatrului National “sota Rustaveli”, discipol, apoi colaborator apropiat al faimosului Robert Sturua; peste 40 de montari in Georgia, Rusia, Polonia, Turcia, România;

A functionat si ca regizor-sef al Televiziunii Nationale gruzine, profesor de regie teatru la Universitatea de Arta teatrala din Turcia, actualmente profesor de Arta actorului, Universitatea de Arta teatrala din Tbilisi. Numeroase premii la Festivalurile nationale si internationale – 2000, Premiul pentru regie, Festivalul Masca de Aur; 2005 – Grand Prix la festivalul “Fiodor Dostoievski”, Rusia.
Gurmand, adora bucataria caucaziana – revenit din Turcia, unde montase Macbeth de Shakespeare in miezul postului mare, a serbat evenimentul doar cu bere, fara delicioasele hincali, suculentii coltunasi cu carne…
La BITEI 2008 participa cu spectacolul “O poveste foarte simpla” de Maria Lado, montat la Teatrul “Mihai Eminescu”, Botosani, România.

-Draga Andro, avem o cunostinta comuna – doamna Irina Gogoberidze, critic inteligent si erudit. Mi-a vorbit elogios despre dumneata si montarile de la Teatrul National din Tbilisi. De unde esti, de bastina?
-Sint de la Tbilisi, orasean get-bejet. Tbilisi ramine a fi o extraordinara cetate facatoare si iubitoare de teatru. Urbea in sine, are un suflu artistic nepereche – e uluitor de frumoasa, in special, noaptea iluminata fantastic, cu gust. Am calatorit mult, dar asemenea iluminatii n-am mai intilnit. imi ador orasul, ma bucur ca renaste, se investesc resurse uriase, lucrarile de restaurare sint efectuate cu grija si delicatete, ca sa nu se piarda nimic din mostenirea seculara, edificiile noi nu umbresc cladirile de patrimoniu. O agora a filosofiei si artelor ce ne–a cultivat si format…Alte influente? Am lucrat mult in Polonia – am realizat destul de recent 4 spectacole, la Wroclaw si la Opole, in Silezia; uneori, in loc de rusa, ma prind ca vorbesc poloneza . Platesc un tribut acestei culturi ce ma fascineaza: aveam 11 ani cind am vazut spectacolul „Metafizica” de Grotowski. in foaier, trecusem pe linga niste statui verzi. Am intrat in sala. Sala intesata de statui moarte, verzi. Chiar linga mama mea, in stal, sedea o statuie verde. Pur si simplu sedea! Spectacolul a inceput si, dintr-o data, statuile s-au insufletit, au luat-o spre scena. Din foaier, din sala, de peste tot, porni defilarea statuilor catre scena. Atunci, copil, am inteles ca teatrul poate fi un miracol! Cind le povesteam colegilor la scoala aceasta intimplare, ma treceau fiori reci. Nu aveam nici o indoiala ca linga mine se afla o natura moarta. Subit, ea se anima, se naste spiritul, viata, aspiratia de a se produce si statuia moarta invie! Cum sa vietuiesti fara asemenea revelatii?
-Aveti, in Georgia, o scoala de teatru extraordinara, de care basarabenii au profitat din plin…Au deprins meserie in aulele ei Petru Vutcarau, Mihai Fusu, Ion Sapdaru, Dumitru Crudu, actorii de la TNME Mihaela Strimbeanu, Nicu Suveica, ca sa-i amintesc doar pe citiva… Perioada lor de studentie a coincis cu marele elan, cu asteptarea febrila, cu setea apriga de schimbare…Ce se intimpla astazi in invatamintul artistic georgian? Cum va descurcati?
-Va multumesc pentru cuvintele magulitoare – sint si eu profesor al acestei scoli, e dificil sa nu fiu de acord…Nu pot zice ca o ducem usor, e greu si la noi, ca pretutindeni…Criza fireasca a perioadei de trecere da tonul.
Evident, s-au schimbat generatiile, insa din rindurile profesorilor de-un leat cu mine, n-a indraznit nimeni sa atenteze, ca sa zic asa, la statutul decanilor de virsta– pina astazi cei de 70 de ani si mai bine se considera fruntea scolii noastre de teatru. Sint activi, muncesc mult , totusi cadrele au intinerit vizibil.
-Din pacate, acest lucru nu e valabil si pe scenele noastre, unde, – si sa dea Dumnezeu sa n-am dreptate, – in urma celor de 40 de ani, nu mai vine nimeni, e loc gol…
-La noi, realmente, si in invatamint, si in teatru, puterea apartine celor de 40-50 de ani. Dupa ei – puzderie de invatacei ambitiosi, porniti pe fapte mari…E un proces complicat si dureros. Mie insumi mi-e greu sa ma vad la catedra, in rol de mentor: toata viata mi-am imaginat ca maestrii, marii profesori leviteaza in tarii, pe Olimp. Imediat dupa absolvire am fost implicat in procesul didactic, am inceput sa tin cursuri; desi studentii mi se adreseaza cu Domnule profesor, imi place sa ma cred un baietandru, in pofida vechimii de munca. in teatru se mentine atmosfera creatoare, e respectat harul, se promoveaza cultul valorii. Domnul Robert Sturua e in mare forma, asigura directoratul Teatrului Rustaveli si slava Domnului. E implicat actualmente in proiecte fabuloase, continua sa fie o autoritate, si artistica, si morala. E important ca acest maestru extraordinar al teatrului sa lucreze cit mai mult, sa fie cit mai activ in Georgia. Pentru ca doar astfel exista un reper, un punct orientativ vizibil, o stacheta, se fixeaza un nivel elevat al artei scenice si asta determina totul. Cu parere de rau, tot mai putin monteaza la noi Timur Tcheidze – dar poate fi inteles, deoarece Directoratul BDT, pe care il asigura cu vrednicie, il obliga sa petreaca tot mai mult timp la Piter. Tcheidze e si invatatorul meu, am absolvit la el, desi am inceput cu Alexidze…

-Ati fost si emulul lui Mihail Tumanisvili?
-Formal nu, dimpotriva! Eram oarecum din clanul „inamicilor”estetici ai lui Tumanisvili. Alexidze, primul meu profesor, se situa in alta tabara, se confruntau mereu – in creatie, desigur… Se detectau, in spectacolul de aseara, oarece referinte si la stilistica lui Tumanisvili.
-Nu stiu. Probabil ca atunci când lucrez peste hotarele Georgiei, nu ma reprezint doar pe mine insumi. Prezint scoala de teatru din Gruzia…Cite putin din fiecare…Nu mai stiu – in Georgia se afirma ca as profesa un teatru european, in Europa – ca e georgian. Eu insa muncesc cum pot, nu pot sa ma definesc nici asa, nici altfel…
-Un teatru de calitate – principala definitie…Cum se contureaza peisajul scenic contemporan in Georgia?
-Au aparut multe teatre noi, sint in uz diverse forme teatrale. Cu unele noi institutii de spectacol intretin relatii strinse – bunaoara, cu Liberty Theatre, fondat de prietenul meu. Acolo sint angajati fostii mei studenti, au o scena libera la dispozitie, fac tot ce doresc si cum doresc, practic orice proiect e acceptat, nimic nu poate fi interzis. S-a coagulat o echipa sanatoasa si harnica. Bineinteles ca ei considera de datoria lor sa monteze ceva incitant.

-si cum se descurca material?
-Deloc rau. Au inceput sa dea navala spectatorii, in special tinerii – asta aduce profituri consistente – deci, pot spune ca fostii mei studenti, activind acolo, cistiga pentru o viata decenta, fara sa se gindeasca la un minimum. Bineinteles ca pentru Mercedes sau Porche nu e indeajuns, insa sa supravietuiesti fara probleme se poate. Daca mai plusam muncile ocazionale la TV si diferite alte chicusuri artistice, publicitate, clipuri, nu o duc rau.

-si teatrul, ca institutie prestatoare de servicii culturale?
-Avem destul de multe teatre la Tbilisi, sa fie cam vreo 30, din care de stat sint doar vreo 17. Am infaptuit reforme drastice in domeniu, am renuntat totalmente la sistemul sovietic ce canoniza duetul obligatoriu Director general – Director artistic. Statul pune fondurile la dispozitia unei singure persoane – Conducatorul teatrului; acesta raspunde astfel de tot: si de bani, si de repertoriu, si de public, si de edificiu – absolut de tot. Deci, directorul nu-l mai poate acuza pe regizorul sef ca iroseste bani, pentru ca acesta nu stie ce vrea, celalalt nu mai poate da vina pe nimeni. Deci, de toate e responsabil numai un om, el da socoteala de tot ce se intimpla in teatru. Cum s-a produs schimbarea? Foarte simplu – directorii artistici imaginativi si seriosi au devenit manageri.

Acolo unde mai puternic si mai bine pregatit era directorul general, el a devenit manager. Au aparut in prim-plan foarte multi tineri ambitiosi, competenti, organizatori inteligenti. imi place ca la conducerea teatrelor au venit oameni tineri. Pe de alta parte, e minunat ca ne-am dat seama ca trebuie sa manifestam o atitudine grijulie si atenta fata de tot ce mai avem, deocamdata: fata de maiestria si cunostintele generatiei inaintemergatorilor, a celor ce au creat teatrul nostru, i-au dus faima. Sa fim cit mai cooperanti, mai delicati cu ei – si chiar daca un spectacol sau altul nu le reuseste precum ar fi vrut, totuna sint o scoala dintr-un punct sau altul de vedere. Or, avem cu totii nevoie de scoala, mai tineri si mai in etate.

Articol complet pe: vista punkt.md de Larisa Turea

Publicat in categoria: Presa - data: 23 - 02 - 2009, 12:51 - 3 Mesaj

3 Mesaje

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Larisa
Feb 18, 2010 14:06

admin
Feb 22, 2010 11:55

Larisa
Feb 22, 2010 12:05